Sambata ne-am trecut in cont a 40-a victorie in sezonul de fata. Daca mai adaug cele 3 infrangeri si un egal, imi dau seama ca am jucat deja 44 de meciuri. Si genunchiul a rezistat f bine. E minunat si e peste asteptarile mele, asa ca mi-e imposibil sa ma imbufnez, de exemplu, pentru ca in meciul cu Aarhusul de acum cateva zile n-am apucat(din nou) sa arunc macar o data la poarta. Odata cu cea de a 40-a victorie contra Koldingului din weekend ne-am asigurat deja locul in finala campionatului danez. Un ultim obiectiv indeplinit inainte de vreme, pentru ca mai avem un ultim meci din play off sambata pe teren propriu cu Aarhusul. In grupa cealalta situatia este destul de complicata si finalista ar putea fi oricare dintre Ikast, Copenhaga sau Aalborg.A mai ramas o luna pana la vacanta. Cea mai frumoasa si cea mai importanta. Urmeaza cele doua finale pentru care am inceput deja pregatirile. Programul de antrenamente a suferit si el modificari. Meciurile se vor juca la o saptamana, fara intermediare(exceptie facand ultima saptamana dedicata finalei campionatului- pe sistemul cel mai bun din 3 partide). Ni s-a inlocuit un antrenament de handbal saptamanal cu antrenament de rezistenta in regim de viteza, fiindca se doreste o prospetime fizica pentru ce urmeaza. Astfel ca incepand de saptamana aceasta vor exista doar 3 antrenamente de handbal, la care se adauga 2 in sala de forta(cu program scurt, concentrat pe viteza cu greutati mici) si un antrenament de rezistenta in regim de viteza. Pentru mine, separat inca 2 antrenamente de rezistenta in apa, program pe care il urmez de la inceputul verii trecute si la care nu voi renunta pana nu ma las de handbal.Titulul nu e intamplator. Am vazut de curand filmul Vicky Cristina Barcelona care mi-a placut enorm si pe care vi-l recomand. De ce Barcelona si in titlul meu adaptat?Simplu. In 2006 atat Viborgul cat si Barcelona au castigat Liga Campionilor. La meciul retur, cel de pe teren propriu de atunci, Tomas a purtat pe sub tricoul clubului un tricou al Barcelonei. Inainte de meci, ca sa ne destindem si sa mai scapam de presiunea finalei, ne-am intalnit cu o ora inainte de sedinta tehnica si am initiat rapid un concurs in care trebuia sa raspundem la 10 intrebari legate doar de Barcelona. Bineinteles ca raspunsurile au fost alese pe sistemul datului cu banul, fiinca nu aveam habar de cate titluri a castigat Barcelona in Spania, de exemplu, dar a fost extrem de amuzant. Asa ca maine, in semifinala de LC la fotbal, sunt fan Barcelona, din nou.P.S. Am avut musafiri cu rang de dinaintea meciului cu Valcea si pana ieri, motiv pentru care nu am mai avut timp sa postez. Asa ca va multumesc cu intarziere pentru urari. CVE, foarte dragut filmuletul, mercic!
Arhive pentru 04.2009
Hristos a inviat!
Asa cum ne propuneam neoficial, am reusit sa ne calificam in finala Ligii Campionilor. 2 stiri de notat in privinta asta ar fi ca meciul 2 il vom disputa in deplasare. Asta pentru ca la ultima noastra participare in finala Ligii Campionilor, in 2006 am disputat meciul retur pe teren propriu. O a doua noutate e ca finala nu o vom disputa in Viborg, ci la Aarhus(asa cum se intampla in 2006) sau Aalborg-nu in arena unde echipa de handbal isi desfasoara meciurile, ci in sala de hochei pe gheata. Se intampla asta tot datorita unei prevederi a regulamentului european care spune ca finala nu se poate disputa intr-o sala cu o capacitate mai mica de 3000 de locuri. Motiv pentru care si Gyor e nevoita sa-si gaseasca alta sala, din cate am auzit pana acum neoficial, e vorba despre sala de la Vezsprem. Turul se va juca pe 9 mai, returul nu este stabilit inca.
Maine avem deja un al doilea meci al playoff-ului, in deplasare la Aarhus, urmand ca sambata sa jucam in deplasare la Vejen. Daca vom castiga ambele partide(asa cum ar fi normal) suntem deja calificate in finala, urmand ca ultimul meci de pe teren propriu contra Aarhusului sa-l jucam gratis. Finala se va juca pe sistemul cel mai bun din 3 partide. Campionatul danez se incheie pe 29 mai, daca una dintre echipe castiga primele 2 meciuri, sau pe 31 mai daca e nevoie de 3 partide.
Sunt bucuroasa sa anunt ca astazi am semnat prelungirea intelegerii mele cu Viborgul. Raman la club pentru inca 2 sezoane, adica pana in iunie 2011. Noul contract are povestea lui care dateaza din septembrie anul trecut, cand presedintele m-a anuntat ca sunt extrem de multumiti de mine si de reactia genunchiului la efort si ca doresc sa inceapa discutiile despre viitorul meu la Viborg. Dar perioada respectiva a fost una extrem de grea pentru mine. Mai mult pe drum intre Romania si Danemarca, mai putin pe la antrenamente, i-am rugat sa-mi acorde timp, pana lucrurile se vor mai aseza. In noiembrie, cand mi-am dat seama ca nu-mi mai ramane energie pentru altceva in afara de terenul de joc, am hotarat sa lucrez cu un agent sportiv. People in sport(www.peopleinsport.eu) este agentia care m-a ajutat enorm si-mi pare rau ca drumurile noastre nu s-au intersectat mai devreme, doar am 29 de ani! Nu am ales intamplator, Michael Skjern-fostul director sportiv al VHK este acum agent al firmei, pe handbal. In fine…a urmat criza financiara, care din pacate ne-a afectat pe toti si a venit randul clubului sa ma roage sa astept, fiindca dintr-o data bugetul alocat transferurilor a fost pus sub semnul intrebarii. In urma cu aprox 3 luni ne-am reluat discutiile si am cazut de acord in urma cu doua saptamani. Am tinut sa expun povestea contractului meu pentru ca s-au gasit voci care sa spuna ca eu imi doresc din nou participarea la echipa nationala pentru ca sunt ”disperata” sa imi gasesc un nou loc de munca. Foarte amuzant:)
Marcatoare: Anja 7, Grit 6, Skov 5, Io 5, Henry 2, Lund 2, Kiki 2, Chao 1.
Un meci care in ceea ce ma priveste a insemnat de 3 ori premiera. Prima, chiar inainte de partida, ar fi ca am intarziat la sedinta tactica. Nu mult, doar 15 minute(in conditiile in care intalnirea respectiva nu dureaza niciodata mai mult de 20 de minute inainte de meci). Am crezut ca e meci televizat si ca incepe la 16.15, dar n-a fost si a inceput la 16.00. Ghinion! Ce e si mai amuzant e ca nimeni nu si-a dat seama ca lipsesc pana nu au ajuns sa discute despre tactica noastra impotriva transformarii in 2 pivoti a extremei stanga a adversarului-deci un amanunt care ma viza in mod direct. Norocul meu a fost ca Vejen are o astfel de combinatie, altfel ar fi inceput meciul si nu si-ar fi dat seama ca lipsesc.A doua premiera (cred) a contractului meu a fost faptul ca am inscris toate golurile de pe extrema. Foarte tare! Am primit pase cat pentru 2 meciuri la un loc, deci urmatoarele 60 de minute nu am voie sa ma plang in caz ca nu se nimereste nicio minge in directia coltului in care ma aflu. A treia premiera si cea de care sunt cea mai mandra e ca am jucat cele 40 de minute fara greseala. Si ma refer la ambele faze. Nu m-a depasit nimeni nici prin interior nici prin exterior, nu m-a alergat nimeni pe contraatac cu succes, am furat 3 mingi in aparare, am dat pase de gol si de aeriana si am inscris toate incercarile pe care le-am avut. Minunat!
P.S. Urmeaza semifinala LC la Valcea. Din aceleasi motive ramase de anul trecut nu voi scrie dupa cele 2 meciuri, indiferent de rezultat.