Website Cristina Varzaru

Liniste! Acum ”vorbesc” fetele!

Sfarsitul grupei A: 3 din 3. Sa fim sinceri, cati am prevazut asta? Si mai ales, cati si-au au dorit asta?! Din varii motive: 1. Ne-am gandit la ultima competitie mare, Olimpiada, de unde s-au vazut nevoite sa se intoarca acasa (din nou) plangand. Plus ca meciurile de pregatire din ultima perioada au fost jalnice. Ce conteaza ca Voina a incercat doar sa le cunoasca cat mai bine posibilitattile de exprimare? Meciurile trebuiesc castigate, noi suntem romani, nu stim si nu ne convine sa pierdem!

 2. Nu ne place Voina fiindca a antrenat numai baieti, n-are habar de lucrul cu fetele si mai si declara inainte de competitie ca ” Romania e supraevaluata. Nu promitem medalie, e greu sa o obtinem, dar o sa facem tot ce putem pentru o clasare cat mai buna. s-ar putea sa venim acasa in 8 decembrie, n-ar fi exclus”.

 3. Nu ne place Lecusanu, ca e nora selectionerului si bineinteles ca e privilegiata.

 4.  Nu ne place Dinu ” bucatareasa” care impreuna cu prietenele ei  l-au sapat pe Tadici.

 5. Traim intr-o Romanie in care am avut exemplul gimnasticii, si am crezut ca si la handbal se poate face treaba numai cu severitate excesiva.

6. Eu, X nu antrenez lotul(ce nedreptate!) ori eu X nu fac parte din lot( cum e posibil?!) si atunci cum as putea sa-mi doresc sa castige?!

 Nu stiu cati dintre noi nu ne incadram intr-una din categoriile enumerate mai sus. Eu recunosc ca am fost sceptica. Doar pentru ca grupa mi s-a parut excesiv de grea si mai ales urma sa intalnim in primul meci Ungaria care, in mintea mea dadea moralul echipei pentru intreaga competitie. Acum indoielile s-au risipit.

Cei care se incadreaza de la punctul 3 in jos nu merita echipa asta. Si nu numai ca nu sunt suporteri adevarati, au si probleme serioase la capitolul moralitate, personalitate, comportament. Pe ei, fetele astea i-au redus la tacere in doar 3 zile. Nu-i asa ca e un pic mai liniste acum?

P.S. Am exclus punctul 2 de mai sus fiindca e liber la placut sau nu antrenori. In fond, cu declaratiile sale omu’ n-a incercat decat sa reduca stresul in sanul echipei. A reusit!

     Ce inseamna pentru mine, pe langa faptul ca implinesc 29 de ani?  

   Se implineste o luna de cand tata a plecat intr-o lume mai buna. Inca nu imi vine sa cred ca noua ni s-a intamplat asta. Daca as fi putut fi avocatul tatalui meu la Judecata de Apoi, i-as fi spus lui Dumnezeu ca tata a facut timp de 64 de ani tot ce a putut pentru binele altora. Printre multe altele, concediile de vara de pe vremea cand inca se mai intra la facultate cu examene extrem de riguroase aveau o perioada a telefoanelor, cand stateam toti 5 plini de emotii asteptand mesaje de genul: ” dom’ profesor, am intrat la informatica! va multumesc!”. La 2 zile dupa trecerea lui in nefiinta, a primit premiul ”Gheorghe Lazar”. Ce pacat ca nu si l-a putut el singur ridica! 

      Dar mai presus de toate, cea mai mare realizare a lui suntem noi. Ne-a(u) crescut intr-o casa in care cel mai urat cuvant pe care l-am auzit a fost ”naiba”, iar dracu’ era ”aghiutza”, unde n-am asistat niciodata la vreo cearta intre el si mama, unde n-am avut parte absolut niciodata de corectii fizice. Unde inca din clasa a II a simulam olimpiade de matematica, cu supraveghetor, ca sa fim pregatite pentru viitor. Unde mereu pe noptiera de langa pat se gaseau carti din impresionanta biblioteca de care dispunem. Ori unde pe masa din sufragerie gaseam la orice ora o Gheba, un Nastasescu ori gazeta matematica. Unde domneau disciplina si seriozitatea pe fondul dragostei nerostite in cuvinte, dar care emana cu putere in aerul respirat de noi 5. Nu i-am spus niciodata ” te iubesc, tata!”. Dar nici nu cred ca era nevoie. 

     Intr-una din ultimele mele discutii cu tata mi-a spus: ” taticule, dintre noi 2 tu esti cea mai importanta”. Nu am sa inteleg niciodata de ce a tinut sa o si spuna. Era una dintre legile nescrise ale lui. Noi 3 si mama pe primul plan. Marturii sunt multe: s-au mutat la Valcea dupa o viata traita si construita in Corabia pentru ca eu primisem oferta de la Valcea, si aveam nevoie de ei. Au hotarat sa nu-mi spuna decat 2 luni mai tarziu,atunci cand am mers acasa in vacanta, ca au descoperit boala asta crunta in faza terminala, doar ca sa nu-mi faca si mai multe griji mie, care treceam  printr-o amarata problema cu un genunchi. A reusit pana si sa-si amane sfarsitul cu 2 zile. A adunat putinele forte pe care le mai avea pentru momentul vizitei fratilor lui, doar pentru ca mama si Gabriela sa nu fie singure in momentul despartirii. Cata dragoste si cata demnitate!Nu cred ca am sa pot vorbi vreodata despre el la timpul trecut pentru ca e in noi, in tot ceea ce facem, si in tot ceea ce suntem. 

      Si se implinesc 2 luni de cand ” prieteni” ma sunau si-mi trimiteau mesaje de condoleante. Atunci cand eu eram la Valcea, intre 2 meciuri, langa tata, ajutandu-l si sperand la viata! Sa fi plans sau sa fi ras?! Oricum, sentimentul de greata nu mi-a trecut nici pana in ziua de azi.   

Se implinesc 3 zile de cand si unchiul meu s-a stins.  Si nu ma pot abtine sa nu spun: ”Doamne!” Nu l-am mai vazut de ani de zile dar imi aduc aminte de vacantele noastre la Timisoara, acolo unde el si verisoarele noastre locuiau si imi dau seama ca e una dintre persoanele care a contribuit la imaginea mea perfecta a copilariei. Odihneste-te in pace, Radu!

       Se implinesc 3 ani de cand n-am mai participat la un turneu final cu nationala. O eternitate! Si totusi, parca ieri eram pe podiumul din Rusia, dupa un turneu nebun care ramane unul dintre cele mai incarcate emotional evenimente din viata mea.

     Se implineste un an de cand, accidentata fiind, am debutat ca si comentator. Un alt episod atat de drag mie! 

    Asa ca….o aniversare plina de dor si de durere. Dar… am 2 surori, o mama si cativa(foarte putini) prieteni adevarati care inseamna atat de mult pentru mine. Care ar face orice pentru mine si pentru care as face totul. Si am handbalul. Si ca tot suntem la capitolul aniversari, se implinesc 4 zile de cand ma antrenez fara dureri. Uitasem cum este! Pentru toate astea merita sa(incerc sa) ma bucur de viata la 29 de ani.   

P.S. La multi ani, jemela!