Nu credeam ca o sa ajung sa spun in Viborg ca abia astept sa ploua! Se implinesc astazi 8 zile de cand mercurul termometrelor n-a scazut in timpul zilei sub 29 de grade(la umbra). Bine, bine-ati zice voi-ce te plangi, noi(bucurestenii)am avut zile si cu 45 de grade inregistrare la rondul de la Universitate! Foarte adevarat! Insa romanul, oricat de sarac ar fi, tot gaseste resurse sa-si instaleze un aer conditionat, sau daca nu, cel putin o lustra prevazuta cu un ventilator(stiti sigur despre ce vorbesc!). Ori in Danemarca, pentru ca in luna lui iulie cel putin eu am caloriferele deschise, sunt convinsa ca mai nimeni nu se gandeste sa-si instaleze asa ceva. Deci nu am nici eu, in apartamentul meu din mansarda, unde soarele bate in geam toata dupa-amiaza! De vreo 4 zile dorm cu toate ferestrele, inclusiv cu usa de la intrare larg deschise. In momentele astea, slavesc sederea mea in Viborg. Daca as fi trait aceleasi senzatii in Bucuresti, sa fi facut si lac sub mine, si nu deschideam usa de la intrare nici sa fac o farama de curent! Risc mare de tot!
In fine, partea buna in toata situatia asta e ca am avut parte de dupa amieze ori zile libere excelente, la lacul din Viborg, intr-o liniste cu miros de pomi verzi, ori la mare, la 90 de km de Viborg, pe o plaja de pe care lipseau, logic, versuri de genul ” colorata, maine-i gata” sau ” of, inima mea” . Am vazut, in schimb trase iahturi trase in port, gata de o plimbare in larg si de pe puntea carora nu lipseau domnisoarele bine ingrijite si sumar imbracate. Si blonde, ca doar suntem in Danemarca:)
De maine insa, adio soare. Vine usor, usor toamna si n-as putea spune ca-mi pare rau. Atunci cand ma antrenez, mai ales cand vine vorba de antrenamentele fizice, daca ar fi 0 grade in incapere ar fi perfect, oricum in maxim 10 minute mi se face cald instantaneu.
Acuma….sa scriu despre asta…sa nu scriu…. Parca nu ma pot abtine!:) Asa ca o sa va povestesc ca azi am intrat in direct in emisiunea lui Radu Naum de la Gsptv, cu ocazia conferintei de presa tinuta de nationala noastra, cu o zi inainte de imbarcarea in avionul spre Beijing. Am dat ” buna ziua”, am raspuns, spun eu, coerent la intrebari, mi-am luat ”la revedere” si am iesit, vazandu-mi in continuare de pestele meu care se rumenea pe gratar. Gandindu-ma ca poate in ”impulsul meu bucataresc” am pierdut ceva declaratii ale fetelor, am intrat pe pagina GSP-ului, sa vad daca au mai aparut ceva declaratii din partea fetelor sau a celor prezenti la Corbeanca. Cand colo, ce sa vezi! Un titlu de-o schioapa, cum ca as fi zis eu ca ar trebui sa ne temem de x, y, z. Mi s-a urcat sangele la cap si desi am citit tot articolul in care a fost prezentata in mod foarte corect o particica din ceea ce am spus, titlul nu mi se pare absolut deloc ideea principala desprinsa din context, motiv pentru care sangele nu a revenit nici acum acolo unde ar trebui sa fie:) De ce ma consum atat de tare? Pai foarte simplu- pentru ca stiu felul grabit al celui care citeste sa traga concluzii. Pentru ca primul impact asupra constientului il are un titlu de-o schioapa, chiar daca el nu are nici cea mai mica legatura cu declaratiile puse intre ghilimele si pentru ca niciun caz n-am insinuat macar ca ne-am teme de cineva. Acum 8 ani poate-insa intre timp multe lucruri s-au imbunatatit, inclusiv mentalitatea fetelor. Nu are rost s-o mai lungesc. Poate ca am si exagerat usor, fiindca mi s-a mai spus, sufar de perfectionism, ‘’suspicionism” si multe alte boli. Nimeni nu e perfect!