Astazi am avut primul antrenament de la 9..Ne-am intalnit, ca intotdeauna cu 10 minute inainte, sa ni se spuna ce avem de facut. Pentru ca venim dupa cateva zile de antrenament intens, atat fizic cat si tactic, mai toate aveam azi ochii incercanati si ne-am fi dorit cu siguranta inca vreo 2 ore de somn(daca ziua ar incepe pe la 12, eu cred ca as fi cea mai fericita). Anticipand starea noastra, Tomas(antrenorul principal) a venit azi cu fiica lui cea mica, Miu ,care la numai 15 ani s-a dovedit a fi o iscusita antrenoare ….de dans…Asa a inceput antrenamentul nostru: 25 de minute am dansat pe ritmurile impuse de Miu. Am ras de lipsa noastra de pricepere in domeniu, si cel mai important, am reusit sa ne incalzim cu zambetul pe buze si sa uitam de oboseala….Cat despre mine, azi nu am reusit sa termin antrenamentul. Am avut ceva dureri in genunchi si am preferat sa fac echilibru si stabilitate. Tomas nu vrea sa ma vada maine la sala, ceea ce ma irita foarte tare, dar n-am incotro. Imi zicea ca, daca diseara, cand avem programta cina in oras cu echipa, nu ma vede cu un pahar de vin rosu in fata, nu ma primeste nici joi la antrenamente…Tipic Tomas…
Arhive pentru 07.2007
Cu cateva zile inainte de a ma intoarce din vacanta in Viborg, primesc un sms de la un bun prieten grec, revenit si el in Viborg dupa o vacanta acasa, in Kos: “baby, it’ s Christmas time here. Dont forget ur winter clothes. I am waiting for u to cheer up a little the city”. Zambeam gandindu-ma ce soc am avut cand am luat prima data contact cu orasul in care am petrecut deja 2 ani…
Viborg este un oras mic si linistit, care numara aproximativ 45.000 de locuitori. Primul meu gand in urma cu 2 ani a fost: “bine, bine… 45.000 de oameni, dar unde sunt?!” Orasul este extrem de pustiu in luna iulie (perioada in care noi incepem in mod normal pregatirea), localnicii preferand sa-si petreaca vacantele in locuri mai insorite si mai… vesele. Vremea aici este extrem de capricioasa. Anul asta am venit de la 45 de grade si aer irespirabil, la 19 grade si ploi. M-am incapatanat eu sa port hainele de vara vreo 2 zile, dupa care am dat drumul la caldura in apartament si mi-am scos duna de la nafltalina.
Ieri, libera fiind, i-am facut o vizita lui Valerie in Ikast care-mi spunea ca Viborgul este chiar mare, daca stam sa-l comparam cu Ikastul. Mai in gluma, mai in serios, am ajuns noi la concluzia ca Viborgul este locul perfect unde o familie s-ar putea stabili la pensionare.
Ce ma face sa ma intorc cu drag aici, de fiecare data? In primul rand echipa (cu tot ce tine de ea) unde ma simt foarte bine… Prietenii pe care am reusit sa mi-i fac de-a lungul celor 2 ani petrecuti aici… Noul meu apartament de pe a carui terasa ma pot bucura de acum de razele de soare (atunci cand apar)… Restaurantul cu specific grecesc al prietenilor mei… Cafeneaua din centru… Spatiile verzi prezente la tot pasul… Parcul din jurul lacului…
Suficiente motive sa ma simt… ca acasa…
Nu, n-am luat-o razna! Pentru mine, Noul An incepe pe la mijlocul lui iulie… Este perioada in care trag linie dupa un an incheiat, adun reusitele, scad nereusitele si vad cum mi-a mers… este momentul in care imi stabilesc obiectivele pentru Noul An, imi pun dorinte si plec la drum cu ambitie si energie. Am avut un an foarte prost, indraznesc sa spun ca ocupa primul loc in topul celor mai rai ani. L-am inceput cu stangul, cu o accidentare la umar survenita in urma dublei de calificare cu Serbia, si l-am sfarsit in aceeasi nota, cu 2 operatii pe piciorul drept: ruptura de tendon (nu ahilian, stimati ziaristi, este tendonul care leaga bicepsul de os) si o rana pe cartilajul genunchiului. Am ratat dubla de calificare contra Suediei, si mare parte din Liga Daneza si Cupa Campionilor. Durerile fizice provocate de accidentari nu s-au ridicat nici pe departe la nivelul durerilor sufletesti… Ce-mi doresc pentru Noul An? In primul rand sanatate. Este cea mai importanta! De ea am nevoie cel mai mult, ca-n rest nu-mi lipseste nimic. Daca o voi avea, nu-mi mai fac probleme pentru nimic altceva, restul va veni de la sine…
Astazi am inceput pregatirea cu Viborgul pentru noul sezon. Ne-am pupat, ne-am urat de bine, am facut cunostinta cu noile colege si am pornit la drum… cu zambetul pe buze (extrem de important aici). Urmeaza o luna foarte grea pentru toata lumea: acumulari fizice, stabilirea tacticii, integrarea noilor venite in lot, turnee de pregatire. Pentru mine va fi de 2 ori mai greu. N-am mai alergat de foarte multa vreme. Azi mi-am reamintit cum se face o schimbare de directie, cum e sa incalzim portarii… La aruncari de pe posturi eu inca nu am ajuns, deci am fost exclusa si din echipele facute pentru joc intre noi la finalul antrenamentului. Nu-i nimic! Usor, usor… Am rabdat 4 luni, mai rabd o saptamana, 2… (cum spuneam, sanatate sa fie!)
Bucuroasa de oaspeti! Daca ati ajuns aici, inseamna ca va place handbalul… Incerc sa fiu o gazda primitoare si sa va ofer tot ceea ce va trebuie pentru a va asigura confortul… Veti gasi aici informatii despre mine, echipa nationala si echipa mea de club, Viborg… Daca la sfarsitul vizitei va veti declara nemultumiti, scrieti-mi! Sunt deschisa dialogului, sfaturilor primite sau reclamatiilor, atata timp cat sunt de natura constructiva!
De ce jurnal si nu blog?
Am inrosit tastele laptopului meu, citind zeci de bloguri si mereu m-am intrebat daca persoana careia ii apartine blogul respectiv este si cea care scrie randurile cu care ma delectam… N-o sa aflu asta niciodata, dar pot sa va garantez ca eu voi fi singura responsabila pentru ceea ce veti citi in jurnalul meu.
Nu am tinut niciodata un jurnal. Mi-a placut sa- l numesc asa pentru ca mi se pare un termen mult mai deschis, mai vesel si mai intim decat “blog”. Nu voi scrie zilnic, dar o voi face de fiecare data cand voi considera ca am trairi sau momente din cariera care merita impartasite, fara riscul de a va plictisi.
P.S. Mii de multumiri lui Felix si lui Bubu, responsabili de existenta site-ului.