Back in business

   Sunt aproape sigura ca nu sunt singura careia vacanta i se pare mereu mult prea scurta. Dupa 4 saptamani in care mi-am facut toate poftele la Bucuresti si prin imprejurimi (si care au trecut cat ai pocni din degete), m-am intors la treaba. Mai slaba, caci fac parte din categoria fericita a sportivilor care pierd kilograme bune in pauza, dar si mult mai odihnita, cu ceva mai multi muschiuleti pe genunchiul rau si pregatita pentru un sezon nou-nout.

Am incheiat astazi prima saptamana de pregatire-timp destul pentru ca organismul, cu toate fibrele lui musculare de care nu eram constienta ca exista, sa treaca prin toate starile posibile si sa scape in masura moderata de febra musculara.  Am pus mana pe minge de doar 2 ori pana acum, insa toate antrenamentele din perioada asta au continut fizic. Nu alerg afara(asa e cand ai un genunchi bucati), insa pe bicicleta l-as face gelos pana si pe Lance A. In Danemarca, pe perioada Turului Frantei s-a realizat zilnic studio unde, pe langa comentator, in fiecare zi a fost invitata o vedeta(sportivi in general) care incercau pe o bicicleta instalata in studio, sa bicicleasca cot la cot cu Alberto Contador, Carlos Sastre si toti ceilalti. Nu mai retin exact cea mai buna performanta, o stiu doar pe cea mai rea- un jucator de hochei pe gheata care n-a rezistat decat vreo 33 de minute. In fine, Jakob imi spunea azi ca daca eram in Danemarca, m-ar fi trimis sa le spulber toate recordurile vedetelor(sper ca se referea la performanta pozitiva, totusi!)

Echipa in mare e tot cam aceeasi de sezonul trecut. Am castigat-o pe Gori Acimovic-de prezenta careia eu si Monika suntem cele mai fericite, fiindca e dreptace si joaca inter dreapta. Am pierdut insa o jucatoare de baza. Cum si de ce, o sa scriu la momentul potrivit. Inca nu suntem in formula completa. ”Surorile dinamita” sunt in cantonament cu nationala Norvegiei, Lene Lund Nielsen e in stagiu de pregatire in Brazilia cu Danemarca. Toate trei vor reveni la echipa de luni. Recuperarea Bojanei merge foarte bine, in 2 luni cred ca va putea reveni pe teren. Recuperarea Norei Reiche, desi operata inaintea Bojanei, a intampinat ceva greutati, motiv pentru care Jakob crede ca se poate baza pe ea doar de pe la mijlocul lunii octombrie. Gitte Aaen se lupta in continuare cu dureri si cu pareri impartite ale doctorilor, dar sper ca va putea reveni curand. In fine, Monika s-a operat in urma cu o luna de menisc si acum se pregateste separat, urmand sa reintre in program normal in maxim 10 zile.

Cat despre mine, ma bucur ca un copil(ce sunt) ca genunchiul nu se plange(inca). Dar mai ales pentru ca am ajuns pe final de cariera si tot ma trezesc dimineata fericita ca merg la antrenamente. Vin(si venim) dupa un sezon excelent, in care totul a iesit perfect. E greu de egalat, dar merita incercat. Cupa Danemarcei am taiat-o din pacate de pe lista, dar a aparut Supercupa Europei de la mijlocul lui septembrie, deci exista inca posibilitatea castigarii a 3 trofee.  Let the show begin!

Later edit: pentru ca in perioada asta sunt prietena buna cu o canapea din living, cat e ziua de lunga, dupa antrenament, am terminat deja o carte f.f. buna, pe care o recomand celor care mai si citesc. Se numeste Ratacirile fetei nesabuite si e scrisa de Mario Vargas Llosa

P.S. Pentru ca a aparut stirea pe pagina clubului, pot sa anunt si eu public ca avem o viitoare mamica in echipa. Ea e de data asta Grit Jurak. Nu putem decat sa-i uram sarcina usoara!

15 raspunsuri la “Back in business”


  1. 1 D. A.

    Toate felicitarile lui Grit :) Oare si “pauza” ei o sa aiba gropite din alea mortale? :))

  2. 2 Florin M

    Asta inseamna ca Grit nu va participa la CM din China?in ce luna este?oricum ,ma bucur pt ea ca va fi mamica.Iti doresc un sezon plin de succese si nu te forta la antrenamente pentru a evita orice accidentare nedorita.
    Kiss U.

  3. 3 Cristina

    Grit e deja in luna a 3 a . Deci China e taiata de pe lista. Se asteapta revenirea ei de prin februarie anul viitor incolo…

  4. 4 Cristina

    D.A. gropitze din alea mortale ca ale cui?:)

  5. 5 D.A.

    Ca ale lui Frau Jurack :lol: De la inaltimea mea se vedeau doar niste gropite cand am facut poza cu ea.. Acu’ cine stie, poate m-am uitat prea mult in sus si vedeam deja pete solare.. :roll:

  6. 6 B.A

    Cine este fericitul tatic???? Nu am fost pe faza. Prea cald la Resita.

  7. 7 Cristina

    Prietenul ei, cine altul?:) neamt si el, antrenor de handbal junioare in Viborg, dak asta era intrebarea…

  8. 8 Florin M

    Vad ca navighezi mult pe net Cristina :) Ma bucur ca esti fericita si sanatoasa!!!

  9. 9 Cristina

    Imi fac timp destul de des pentru site. Asa mi se pare normal;) multumesc pentru urari

  10. 10 d33a

    in grupe nu veti mai avea nici o problema ptr ca podravka are mARI PROBLEME SI le-a dat drumul celor mai importante jucatoare,leipzig sau rulmentul/byasen care se va califica nu pot pune probleme unei echipe ca viborg,apropo inafara de acimovic,ce jucatoare vor mai venii?se vehiculeaza ca barbosa este in negocieri cu clubul,este adevarat?

  11. 11 Florin M

    Am cautat pe net si am aflat ca Herbert Muller a convins-o sa ramana la Brasov,ea renuntand de altfel si la o parte din salar…din cauza situatiei financiare slabe a echipei.Dar nu se stie niciodata.:D

  12. 12 Ramo

    Ti-ai satisfacut marea dorinta de a conduce pe acasa??
    PS:Felicitari lui Grit,am citit prin presa ca si Bojana se gandeste sa faca un bebe pana la revenirea pe teren! E adevarat?

  13. 13 Cristina

    Daca poate sa nasca in 2 luni, atunci da, cred ca o sa aiba un copil si Bojana pana la revenire. In ceea ce o priveste pe Barbosa habar n-am, dar ma indoiesc ca e pe lista Viborgului

  14. 14 gabi petre

    Bine ai revenit din vacanta!

  15. 15 Anamaria Bat

    Ce dor imi era de tine…ma bucur ca ai revenit pe site, dar mai mult ma bucur ca esti bine, odihnita si sanatoasa. Sper in noiembrie la Trofeul Carpati vei fi prezenta si vom putea schimba doua vorbe face to face. Imi e asa dor de un meci de handbal adevarat, desi, multumita Amaliei, am avut si acum pe parcusrul verii parte de niste meciuri faine la Cluj, la turneul de handbal amator pt echipe mixte.
    Ma bucur si pt Grit; sper sa aiba o sarcina usoara si un bebe sanatos si la fel de talentat ca mama lui;)).
    Tuturor ni se pare vacanta scurta, ai dreptate. Dar e mai greu de ex pt mine, cand mi s-a incheiat o etapa imp din viata, adica facultatea si acum nu stiu pe ce drum sa o apuc…din pacate tara asta nu ne ofera mare lucru.
    Te pup, sanatate si ai grija de tine!!!

Lasati un raspuns



  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •